Aderentele sunt benzi de tesut fibros care leaga organe si tesuturi vecine in mod normal neconectate. Ele pot fi congenitale (rar) sau dobandite.
Cel mai frecvent se formeaza in urma unei interventii chirurgicale sau a unei inflamatii sau infectii.
Aceste bride de tesut lipesc intre ele organe care in mod normal se misca liber unele fata de altele si, de aceea, pot produce durere, tulburarea tranzitului intestinal (constipatie sau chiar ocluzie intestinala) sau pot necesita alte interventii chirurgicale. Infertilitatea poate fi si ea urmarea prezentei aderentelor.

Aderentele post-chirurgicale sunt frecvente dupa operatii abdominale (de exemplu, operatia de apendicita) sau dupa interventiile ginecologice. Pana la 90% din femei dezvoltă aderente dupa o interventie ginecologica, ele fiind cu atat mai frecvente, mai extinse si mai severe cu cat operatia a fost mai mare sau persoana are mai multe operatii anterioare.

Aderentele abdomino-pelvine se formeaza intre suprafetele exterioare ale organele din abdomen sau din bazin (pelvis); de exemplu, intre diferite portiuni ale intestinului, intre uter si peretele abdomenului sau vezica urinara, la nivelul ovarelor sau a trompelor uterine etc.

Aderentele intrauterine (sinechiile) apar in interiorul uterului, pe portiuni limitate sau lipind complet peretii acestuia (sindrom Asherman). Cel mai frecvent se formeaza dupa chiuretaje, după nastere sau dupa histeroscopie, atunci cand in cavitatea uterului se patrunde cu diferite instrumente si se distruge stratul intern al acestuia, numit endometru.

Organele din abdomen si parte din organele din bazin sunt acoperite de o membrana subtire numita peritoneu. Acesta are rolul de a proteja si, in acelasi timp, de a permite miscarea cu usurinta a organelor unele fata de altele (de exemplu, a intestinului atunci cand ne schimbam pozitia sau in timpul digestiei).

In cursul interventiilor chirurgicale, in infectii sau in anumite afectiuni (cum este endometrioza), peritoneul poate fi traumatizat. In urma traumatismului, se va initia procesul de vindecare, ce implica pentru inceput oprirea sangerarii, apoi un proces inflamator fiziologic care va permite regenerarea si refacerea tesuturilor care au fost lezate si in final formarea unui tesut cicatriceal. Procesul normal de vindecare dureaza circa 5-7 zile.

Atunci cand suprafetele de tesut care au fost lezate se afla in contact sau se formeaza tesut fibros persistent, se pot dezvolta legaturi anormale de tesut intre aceste suprafete, adica aderentele abdomino-pelvine.

Aderentele sau sinechiile uterine se formeaza prin alipirea partiala sau totala a peretilor uterului. Cel mai frecvent se produc in urma lezarii stratului intern al uterului, numit endometru, de exemplu dupa chiuretaje, interventii histeroscopice, inflamatii sau infectii (de exemplu, endometrita).

Aderentele se pot forma la distanta de locul interventiei chirurgicale si dupa mai mult timp de la aceasta, putand afecta starea de sanatate a femeii sau capacitatea ei de a concepe sau de a duce sarcina la termen. Este imposibil de prezis in ce masura o femeie va dezvolta sau nu aderente.

Impiedicarea contactului dintre suprafetele lezate in perioada de vindecare (5-7 zile) poate crea o bariera care sa reduca riscul dezvoltarii aderentelor.

Aderentele reprezinta cea mai frecventa complicatie postoperatorie, frecventa acestora crescand cu amploarea interventiei chirurgicale si cu numarul de interventii la care a fost expusa persoana respectiva.

De asemenea, asocierea anumitor factori de risc suplimentari poate amplifica riscul dezvoltarii aderentelor: operatiile efectuate in urgenta, prezenta inflamatiei sau a infectiei etc.

In prezent, este imposibil de prezis in ce masura o persoana va dezvolta sau nu aderente dupa operatie, dar date recente arata ca acestea apar in 54% din cazuri dupa operatiile abdominale, in 60-90% din cazuri dupa interventiile ginecologice majore si in 90% din cazuri dupa operatii pe colon.

Studiile au aratat ca anumite tipuri de operatii se asociaza cu un risc mai mare:

- operatiile la nivelul ovarelor si a trompelor uterine – chisturi ovariene, sarcina extrauterina;
- adeoliza - in mod paradoxal, operatia pentru inlaturarea aderentelor favorizeaza dezvoltarea acestora, aderentele re-formate fiind adesea mai severe, mai extinse si mai greu de operat;
- operatiile pentru fibrom;
- cezariana;
- interventiile chirurgicale pentru tratamentul endometriozei
- interventiile histeroscopice.

De asemenea, metodele chirurgicale pot influenta riscul dezvoltarii aderentelor:

- laparotomia - interventia chirugicala care implica deschiderea peretelui abdominal si expunerea organelor din abdomen sau din bazin;
- laparoscopia - metoda chirurgicala prin care se realizeaza o operatie sau se examineaza organele din cavitatea abdominala sau pelvina. Metoda implica anestezie si mai multe incizii de 1,5-2 cm la nivelul abdomenului prin care se introduc laparoscopul si diferite instrumente necesare;
- histeroscopia - procedura chirurgicala prin care se exploreaza sau se opereaza cavitatea uterina, orificiile trompelor, colul sau vaginul cu ajutorul histeroscopului.

In general, interventiile laparoscopice sunt insotite de un traumatism mai mic al tesuturilor comparativ cu interventiile deschise (laparotomii). Recuperarea este mai rapida, riscul de infectie este mai mic si pot fi evitate cicatricile de mai mari dimensiuni. Riscul complicatiilor nu poate fi insa exclus nici in cazul acestei metode.

Indiferent de metoda chirurgicala folosita, aplicarea unei bariere eficiente care sa impiedice contactul dintre suprafetele lezate in perioada critica de vindecare poate reduce riscul dezvoltarii aderentelor.

Aderentele constituie una dintre cele mai frecvente complicatii ale interventiilor chirurgicale abdominale sau pelvine, riscul dezvoltarii lor depinzand de tipul, extinderea si numarul interventiilor, de metoda chirurgicala folosita, dar si de factorii locali sau de factori care tin de persoana operata.

Prezenta aderentelor poate ramane asimptomatica sau poate avea consecinte asupra starii de sanatate si a calitatii vietii.

Imediat sau la mai multi ani de la operatie, aderentele pot determina:

- infertilitate
- dureri cronice abdomino-pelvine
- tulburari intestinale
- cresterea riscului la operatiile ulterioare.

Infertilitatea poate fi secundara prezentei aderentelor abdomino-pelvine sau a celor intrauterine. Daca pentru femeile tinere, sanatoase, sansa de a concepe este de 80-90% intr-un an, in cazul femeilor care prezinta aderente pelvine, aceasta sansa se reduce la 11-16% in 2 ani. Dificultatea in conceperea unui copil poate aparea datorita deformarilor pe care le sufera ovarele sau trompele in prezenta aderentelor. Aceste deformari pot impiedica fecundarea sau pot afecta migrarea normala a oului, ceea ce poate duce la dezvoltarea sarcinii extrauterine. Aderentele sau sinechiile uterine pot afecta nidarea embrionului si dezvoltarea fatului, cu consecinta avorturilor spontane repetate; de asemenea, pot complica sarcina prin dezvoltarea anormala a placentei, risc de nastere prematura, hemoragie masiva la nastere etc.

In aceste conditii, prevenirea formarii sau recidivei aderentelor este esentiala la femeile cu probleme de fertilitate care urmeaza tratament.

Durerile cronice insotesc frecvent aderentele: in 1 din 4 cazuri, durerile cronice sunt asociate cu aderentele. Cel mai frecvent, sunt localizate in regiunea inferioara a abdomenului sau in zona pelvina (bazin), putand aparea la miscare (mers, alergat), dupa mai mult timp de stat in sezut sau in picioare, in timpul sau dupa contactul sexual.

Femeile se prezinta adesea la medicul ginecolog pentru simptomatologia dureroasa. La o treime din femeile care se plang de dureri cronice abdomino-pelvine, se descopera endometrioza, adica cresterea in diferite organe si parti ale corpului a fragmentelor de tesut similar mucoasei uterului (endometru); tratamentul recomandat poate fi chirurgical in anumite situatii si va consta in inlaturarea fragmentelor de tesut endometrial. In alte cazuri, este diagnosticat fibromul uterin, adica o tumora benigna (necanceroasa) dezvoltata din stratul muscular al uterului, numit miometru. In functie de marimea si de localizarea fibromului, acesta poate produce infertilitate, durere sau sangerari abundente. Operatiile pentru endometrioza sau pentru fibrom, indiferent de metoda chirurgicala folosita, au un risc mare pentru dezvoltarea aderentelor.

Tulburarile intestinale secundare prezentei aderentelor se pot manifesta prin incetinirea tranzitului intestinal (constipatie), senzatie de balonare sau ocluzie intestinala. Aderentele pot apasa asupra intestinului sau pot lipi portiuni vecine de intestin. In cazul in care tranzitul prin intestin se blocheaza, alimentele nedigerate nu se mai pot deplasa, se acumuleaza mai sus de blocaj, iar intestinul incepe sa se umfle și sa se inflameze. Se produce astfel ocluzia intestinala, o complicatie frecventa in prezenta aderentelor si care poate necesita interventie chirurgicala si poate pune viata in pericol.

Operatiile ulterioare pot fi ingreunate de existenta aderentelor: timpul sub anestezie se prelungeste cand operatie dureaza mai mult, riscul operator poate creste, pot fi lezate organe acoperite de aderente, se poate prelungi durata spitalizarii si a refacerii, cresc costurile operatiei etc.

Inlaturarea aderentelor se poate face doar printr-o noua operatie, numita adezioliza, insa riscul de recidiva este mare, iar aderentele refacute sunt adesea mai severe, mai extinse si mai greu de inlaturat. Aderentele refacute pot avea nevoie de interventii repetate.

Datorita riscului crescut de refacere, este mai eficient sa previi formarea aderentelor inca de la prima operatie!